La granini nu investim doar în materiale brute excepţionale, dar şi în idei şi tehnologie pentru a obţine ce este mai bun din acestea.
Cu atenţia îndreptată spre fructe şi capacitatea noastră de a ne angaja în cercetări fundamentale, noi ne-am văzut întotdeauna în linia întâi a progresului tehnologic care – conform opiniei noastre – este singurul mod de a garanta calitate superioară pe termen lung.
Încă de la începutul anilor 1950, noi am dezvoltat noi metode pentru procesarea uşoară a fructelor şi pentru producerea de suc. La începutul anilor 60 am deschis drumul cultivării de portocale în Brazilia. În anii 70 am devenit lideri în stabilizarea vitaminelor în sucurile de fructe.
granini a fost primul suc din Germania care a fost vândut în sticle PET uşoare şi nepoluante care, de la începuturi, au fost făcute din materiale plastice speciale, cu multe straturi, pentru a proteja gustul şi ingredientele preţioase. În ultimii ani am devenit predecesorii îmbutelierii sterile la rece, o metodă care are foarte mare grijă de suc. O altă tehnologie inovativă permite procesarea ultrafină a pulpei fructelor, care duce la un nou tip de suc cu o senzaţie gustativă mai omogenă şi cu o aromă mai bogată.
Oricând apare o invenţie nouă pentru a îmbunătăţi calitatea, vă puteţi baza pe granini să fie printre primii care să o adopte.
filter
o marcă fără pereche
granini a fost întotdeauna mai mult decât un suc. Sticla sa clasică cu gropiţele sale şi promisiunea de a utiliza întotdeauna doar cele mai bune fructe diferentiaza marca de competitorii săi. Chiar de la începuturile sale şi până în ziua de azi, granini a oferit o adevarata diversitate de sucuri de fructe si minunate experienţe ale gustului care ajută la crearea de scurte momente de plăcere în vieţile de zi cu zi ale oamenilor. Nu este de mirare că în cei aproape 50 de ani de istorie ai săi, granini a devenit nu doar o marcă favorită pe care oamenii o savurează acasă, dar şi una dintre cele servite cel mai
fecvent în restaurante şi baruri. Pentru bucătari, barmani şi consumatori, ea este una dintre cele mai cunoscute şi mai populare mărci de băuturi non-alcoolice. Aceştia apreciază credibilitatea, pasiunea şi grija pe care granini o acordă producerii unor sucuri de o calitate exceptionala. Oamenii din întreaga Europă continuă să fie de acord cu această marcă complet naturală care reuşeşte să-şi transmită distincta atingere magică chiar şi prin comunicările sale pe care le puteţi explora în următoarea secţiune.
o marcă pe care vă puteţi baza
Puteţi să vă imaginaţi că fiecare dintre gropiţele de pe sticlele noastre clasice reprezintă unul dintre multele motive bune pentru care atât de mulţi oameni preferă granini în detrimentul altor mărci. Iată cele patru principii fundamentale care stau la baza promisiunii granini pentru cele mai bune fructe:
inovare pentru calitate
Dar sucurile noastre au mai mult decât doar cele mai bune fructe. Aflaţi modurile în care ne străduim constant să inovăm pentru a îmbunătăţi tot timpul calitatea produselor noastre.
doar ce este mai bun
Nu orice tip de fruct ajunge într-un suc granini. Descoperiţi standardele noastre stricte de selecţie.
mare atenţie la detalii
Noi facem eforturi mari pentru a păstra toate lucrurile bune în fiecare bucată de fruct. Citiţi mai multe despre filosofia de producţie granini.
comportament responsabil
Natura şi oamenii din toată lumea ne furnizează cele mai bune ingrediente. Descoperiţi eforturile noastre de a returna planetei pe cât de multe posibil.
vizionaţi şi savuraţi comunicarea noastră
Gustul Granini, prezent in peste 70 de tari si apreciat intr-un mod unic in fiecare dintre ele. Fructele iubesc Granini.
Acum 50 de ani incepea prima poveste de iubire intre fructe si deliciosul gust Granini. Asa ca, 2015 e anul in care sarbatorim nu doar 50 de ani de la lansarea in intreaga lume ci si 50 de ani de iubire. Si pentru ca in tot acest timp iubirea a trecut prin o multime de schimbari, trenduri si ritmuri, spotul campaniei celebreaza iubirea prin cantece celebre de dragoste ce au marcat fiecare decada.

Daca in primul spot al campaniei “1000 de feluri de a iubi” fructele ne arata ca iubirea e si mai intensa atunci cand e impartasita cu cei dragi, cel de-al doilea spot al campaniei continua sa ne arate ca exista o multime de feluri de a iubi, la fel de diferite ca si noi. Noua poveste ne aminteste ca in dragoste nu exista niciun obstacol care sa ne tina departe de cei pe care ii iubim.
Sunt atat de multi oameni in intreaga lume, incat e firesc sa existe si milioane de feluri de a iubi. Fiecare mod este unic in felul sau si imposibil de replicat. Si pentru ca sunt chiar mai multe fructe decat oameni, nu e de mirare ca exista si milioane de feluri in care fructele iubesc Granini. Asa ca noua campanie “1000 de feluri de a iubi” isi propune sa surprinda momente diferite, dar la fel de intense si de dragalase de iubire.
“Dragostea impartasita cu cei dragi” si “Dragostea care invinge toate obstacolele” sunt cele 2 spoturi din campania de comunicare “1000 de feluri de a iubi“ dezvoltate pentru a le oferi consumatorilor ocazia sa descopere pe deplin povestea de iubire dintre fructe si Granini.

Campania “Fructele iubesc granini” poziționează marca granini în teritoriul Naturaleții, punând în centrul comunicării elementele esențiale ale acestei categorii: Fructele.

Fructele își arată afecțiunea pentru sucul granini, devenind astfel cea mai puternică garanție a calității și naturaleții produselor granini. Această poveste de dragoste este exprimată metaforic prin încercările repetate ale fructelor de a ajunge să bea sucul din sticla granini.
Campania “Fructele iubesc granini” poziționează marca granini în teritoriul Naturaleții, punând în centrul comunicării elementele esențiale ale acestei categorii: Fructele.
Campania “Fructele iubesc granini” poziționează marca granini în teritoriul Naturaleții, punând în centrul comunicării elementele esențiale ale acestei categorii: Fructele.
Campania “Fructele iubesc granini” poziționează marca granini în teritoriul Naturaleții, punând în centrul comunicării elementele esențiale ale acestei categorii: Fructele.
Campania “Fructele iubesc granini” poziționează marca granini în teritoriul Naturaleții, punând în centrul comunicării elementele esențiale ale acestei categorii: Fructele.
istoria noastră

1965
se naşte o marcă
Inspirat de stilul de viaţă italian şi de sucurile acestei ţări, Heinz Schürmann, un importator de mâncăruri italiene rafinate, aduce un gust de ‘la dolce vita’ în Germania, numind sucul său de portocale ‘granini Trinkfrucht’ („fruct de băut”).

1969
crearea unei imagini
Cu noua sa sticlă excepţională, granini crează o marcă comercială unică. Transparentă şi cu gropiţe, aceasta clar face granini de neconfundat.

anii 1970
explorarea de noi teritorii
Prima piaţă pentru granini în afara Germaniei este Austria. În 1978 granini pătrunde în Elveţia.

1974
marca unei naţiuni
granini este numită furnizorul oficial al echipei de fotbal germane, care va câştiga în acelaşi an, în Germania, FIFA World Cup. Nu e de mirare că marca este cunoscută de 95% din nemţi!

1975
granini apare la televizor
Pentru prima dată, marca este promovată de reclamele TV pe două din cele mai mari canale naţionale din Germania.

anii 1980
granini se lansează pe pieţele europene
granini este lansat în Spania în 1986, unde în ziua de astăzi este lider de piaţă. Până la sfârşitul deceniului, marca este disponibilă în 16 ţări.

1999
pregătirea pentru un nou mileniu
Cu un sortiment de şpriţuri numite ‘Frucht Schorle’, şi mai târziu redenumite ‘Frucht Prickler’, granini devine prima marcă germană naţională care oferă sucuri de fructe amestecate cu apă minerală, adăugînd o nouă ofertă segmentului de băuturi pe bază de fructe.

2002
inovaţie sub forma unei sticle nepoluante
După o lansare de succes în Elveţia, noua sticlă PET este introdusă în mai multe alte pieţe. Totuşi, forma clasică a sticlei rămâne neschimbată.

2006
romania porneşte la drum
Lansarea din Romania oferă celor de la granini un început promiţător în Europa de Est.
2011
plăcere la maxim
An după an, noi facem tot posibilul să ne rafinăm tehnicile şi metodele pentru a crea cel mai bun suc. Şi nu ne oprim niciodată din căutarea de noi senzaţii şi experienţe gustative. În 2011, de exemplu, am introdus procesarea ultrafină a pulpei fructelor, care a dus la un tip complet nou de suc cu o senzaţie gustativă mai omogenă şi o aromă mai bogată.
micro sondaj granini:
Ce fel de fruct proaspăt preferaţi să mâncaţi?
exploraţi diversitatea granini
Aroma de fructe în întreaga sa varietate: găsiţi băutura perfectă de fructe pentru orice ocazie.
descoperiţi-ne marca
Suntem destul de pretenţioşi când vine vorba să alegem cele mai bune fructe disponibile. Până la urmă, totul se reduce la plăcerea voastră.